Baza sportiva Satu Mare

Una dintre cele mai importante lucrari pe care le executa compania Acatrans se refera la baze sportive, suprafete insemnate pe care sunt amplasate mai multe terenuri sportive, fie fotbal, tenis, sau tenis cu piciorul.

Despre lucrarea de la Satu Mare, putem afirma ca este o lucrare de referinta in portofoliul Acantrans, deoarece aceasta se caracterizeaza prin diversitate, datorita optiunilor clientilor nostri. Astfel, s-a decurs la amenajarea unor terenuri sintetice de fotbal cat si a unui teren de tenis cu piciorul.

Primul pas a fost pregatirea locului pe care urmau a fi amplasate respectivele terenuri. Astfel, am procedat la repararea gardului deja existent pentru a permite montarea plaselor de protectie, ulterior, am betonat zona pe care urma a fi amplasate terenurile din gazon sintetic.

Gazonul sintetic pentru care a optat beneficiarul este de tipul Welmbley, monofibirilat, duo-colour, care da terenului un aspect deosebit si indeamna pe oricine il observa sa dispute o partida de fotbal pe acesta. Conform procedurilor tehnice, a urmat umplerea gazonului cu nisip cuartos si granule de cauciuc.

Pe langa aceste terenuri de minifotbal, s-a dorit si amenajarea unui teren de tenis cu piciorul. Pentru realizarea acestuia a fost optat varianta unui gazon artificial multisport de 20 mm, de culoare rosie.

Terenurile de minifotbal au din ce in ce mai mult succes in Romania, echipa Romaniei de minifotbal fiind una dintre cele mai bune de pe continent. Terenurile de minifotbal, asa dupa cum sugereaza si numele sunt reduse ca si dimensiune, mingea utilizata in joc fiind una mai mica fata de cea normala. Caracteristicile jocului de miifotbal reprezinta viteza de reactie, capacitatea de a pasa intr-un ritm rapid si capacitatea de a dribla in regim de viteza. Posibil ca datorita acestor caracteristici, beneficiarul nostru a optat pentru un astfel de teren, care poate fi intalnit din ce in ce mai des in tara noastra.

Detalii despre executia acestei lucrari o puteti afla aici: http://www.gazonartificial.ro/baza-sportiva-satu-mare.html

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.