Case ecologice din lemn

Pentru cei care doresc solutii ecologice la construirea locuintei, trebuie sa le spun ca, dupa parerea mea, nu exista materiale mai ecologice decat cele doua, pe care le-a creat Dumnezeu, si care se regasesc (inca!) peste tot in lume: LEMNUL sI LUTUL (vestitul ‘chirpic' romanesc)!

Am construit case din lemn o vreme, le-am asamblat in Iasi, apoi le-am demontat, incarcat si transporat cu tirul in Italia unde au fost remontate la locul de destinatie.

De asemeni, proiectul social se refera si la case din lemn, care sunt mult mai ieftine decat casele din caramida sau beton, si mai sunt si ecologice.
In 1995 am construit, impreuna cu niste prieteni suedezi, Centrul de abilitare infantila Penilla din Iasi, iar aceasta constructie arata si astazi aproape ca noua, confortul atat vara cat si iarna fiind deosebit.

Mai stim ca aproape tot Maramuresul rural este construit din lemn; tot la fel o mare parte din Bucovina.
In America, am vazut cu totii la TV cum iau tornadele casele pe sus, pentru ca au o structura foarte usoara si sunt construite din lemn “two by four” (sau 2?4″), ceea ce este intr-adevar cam putin pentru structurile de case de la noi, insa exista solutii care se pot aplica la noi pentru ca o casa din lemn sa reziste la tornade si chiar la foc.

O problema la noi ar fi calitatea lemnului, noi nu avem pin ca suedezii si americanii, noi avem falnicul brad romanesc… si pe acesta il taiem dupa cum “ne taie capul” si nu atunci cand trebuie…
Mai e si faptul ca tehnologiile de prelucrare a lemnului, daca sunt performante, maresc pretul acestuia si de accea aceste tehnologii nu se prea aplica pe la noi.

Oricum maramuresenii si bucovinenii nu aveau tehnologii prea avansate acum 100-150 de ani cand au costruit, de exemplu, majoritatea caselor in Vicovul de sus din Bucovina, sau in Remetea Chioarului din Maramures… Insa aveau respect fata de lemn, fata de natura si fata de Creator.

Un alt dezavataj de care nu trebuie sa uitam este rezistenta slaba la foc a lemnului, dar si aici se gasesc solutii si, in mare parte, pericolul unor incendii poate fi indepartat.

Pentru multi romani este vital faptul ca, in anul 2008, aceste case din lemn pot fi construite la jumatate de pret fata de cele din caramida sau beton. Nu se stie ce ne aduce insa viitorul cu privire la pretul lemnului. Totusi, acum inca mai este o alternativa de construire ieftina, ecologica, calitativa si chiar una foarte moderna.

Multi constructori de case pe structura din lemn lucreaza ‘dupa ureche’

Teodor M Muntean Proiecte case eco

2 Raspunsuri to “Case ecologice din lemn”

  1. Arboris spune:

    Casele de lemn sunt ele dragute si aspectuoase, insa nu cred ca sunt atat de durabile precum cele din caramida sau BCA. Totusi, daca americanii merg pe principiul construiriic aselor din lemn, iar ei au si tornade si uragane si de toate, nu vad de ce nu am putea si noi sa dezvoltam aceasta industrie.

    • Teo M Muntean spune:

      De acord. Sunt solutii pentru a le face mult mai trainice decat cele ale americanilor. Ei nu-si bat capul deioarece toate casele sunt asigurate, iar daca mai cade cate o barna peste ei, de obicei scapa destul de bine din astfel de evenimente. Casele construite de noi dupa tehnologie austriaca rezista foarte bine la cutremure de 8,5 grade.

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.