CD-uri muzicale de uz didactic

Pornind de la mostenirea didactica lasata de o respectabila doamna educatoare, deja demult pensionata, d-na Silvia Pantea, am dorit sa aducem in atentia educatoarelor cateva bijuterii muzicale oarecum uitate.

Reactualizarea lor s-a dorit a veni in sprijinul colegelor educatoare, mai ales celor tinere, nascandu-se astfel CD-urile:

PRIMAVARA PITICILOR
TOAMNA PITICILOR
IARNA PITICILOR
CARNAVALUL PITICILOR
SA CANTAM INAINTE DE…

Toate CD-urile contin in interiorul copertei textele cantecelor in eventualitatea ca anumite cuvinte nu se pot deslusi la prima auditie.

Chiar daca in principiu ele au fost concepute pentru uz didactic, aceste CD-uri pot fi ascultate cu drag si acasa, chiar de catre copii mai mici, cei de varsta anteprescolara, pentru suavitatea vocii solistei d-na Eugenia Dragoi, cat si pentru muzicalitatea lor deosebita.
PRIMAVARA PITICILOR

Cantece: Primavara, Florile, Cioara si puii ei, Puii de cioara, Doamna Florilor, La arat, Acul, Prajitura, Piticii

Acesta cuprinde melodii vechi, reactualizate, unele cu tenta folclorica cu o melodicitate accesibila copiilor, chiar daca numai pentru auditie.

Exista si un vals „Doamna Florilor” care se poate intercala intr-o serbare, unde Zana Florilor isi face intrarea. Se completeaza cu melodii despre pitici, acul ca instrument de lucru. Prajiturica-(acestea fiind „imprumutate” din sistemul Waldorf).

Vocea solistei este foarte placuta, avand sonoritatea unei voci de copil.

Toate melodiile sunt insotite de negative astfel incat pot fi folosite cu succes in serbarile prescolarilor si scolarilor mici.

TOAMNA PITICILOR

Cantece: Cerul, Tip-Tap!, Prin noapte sa mergem, Ploaia, Cinci voinici, Toamna, Gradina de legume, Cantecul Piticilor, Piticii-n miez de noapte, Dansul soriceilor, Cantec de leagan, Piticii de la munte

Acesta cuprinde in majoritate melodii specifice anotimpului toamna si unele dintre ele sunt integrate sistemului de invatamant alternativ Waldorf, unele ilustrand epoca de toamna, ex.: „Sarbatoarea lampaselor”.

Liniile melodice foarte accesibile pot fi audiate si folosite atat de catre parinti cat si de catre educatoare sau invatatoare (clasa I sau clasa pregatitoare).

Negativele ce insotesc si aici fiecare cantec pot facilita folosirea lor in cadrul serbarilor sau activitatilor alese.

IARNA PITICILOR

Cantece: Iarna, Soricelul, Iarna in munti, Omul de zapada, Bradul, Vine Mosul Nicolae, Colind, La Vifleem acolo-n jos, Saltati campuri si livezi, Noapte de vis, S-a nascut, Cantec de leagan

Pentru sezonul de iarna, stand la „gura sobei” este binevenit CD-ul cu melodii si texte specifice iernii. Mai lente sau mai vesele ex.: „Vine Mosul Nicolae”, cantecele ne reintroduc in atmosfera sarbatorilor de iarna, cu unele colinde si obiceiuri laice sau religioase.

CARNAVALUL PITICILOR

Cantece: Cand voi fi mare, Harja Harja, Tamplarul, Pantofarul, Sur le Pont d'Avignon, Orchestra, Acul, Marinarii, Tesatorii, Brutarii, Olarul, Caluseii, Potcovarul

CD-ul se constituie singur intr-o baza pentru o serbare, el fiind de fapt un carnaval al meseriilor; se poate utiliza si in „Epoca de carnaval” din alternativa Waldorf.

Melodiile vesele si accesibile, insotite de negative, pot fi folosite cu succes nu numai la serbari ci si in cadrul activitatilor din gradinita. Ex.: observare „painea”- cantec „Brutarii”.

SA CANTAM INAINTE DE…

Cantece: Strangerea, prezenta copiilor, Buna dimineata, Buna dimineata(2), Zori de zi, Noaptea, Activitate, Muzica, Pictura, Pictura(2), Spalator, Poveste, Adormire, Cantec de leagan(1-5), Despartire.

Acest CD va fi folosit in special de cadrele didactice din invatamantul prescolar pentru munca in programul zilnic al gradinitei: RUTINELE si TRANZITIILE fiind ilustrate cu succes prin acest CD.

Unele cantece, asa cum sugereaza si titlul, se folosesc inainte de activitatile de: muzica, desen, lectura(poveste) sau la gradinitele cu program prelungit cantecele de leagan pot insoti momentul somnului de dupa amiaza.

Nu se exclude utilizarea CD-ului de catre parinti.

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.