Cum alegem mobilierul pentru restaurant?

Daca planuiti sa deschideti un restaurant, stiti deja specificul mancarurilor si bauturilor ce se vor servi, dispuneti de talentul maestrului-bucatar. Nu subevaluati insa importanta mobilierului care va umple spatiul si ii va conferi personalitate!

Se spune ca un consultant bun, indiferent de domeniul sau de expertiza, isi incepe discursul prin: „depinde…”.

Asadar, cum ne alegem mobilierul pentru restaurant? Raspuns: Depinde…

Depinde in primul si in primul rand de bugetul proiectului si apoi de abilitatile antreprenorului implicat.

O prima abordare, pentru un buget care permite acest lucru, este apelarea la o firma de design interior. Rezultatul ar trebui sa fie o analiza completa a conceptului, a specificului restaurantului in cauza, a locatiei, a profilului clientilor etc. In urma acelei analize, designerii concep un set complet de recomandari cu privire la estetica si utilitatea spatiului, la layout si chiar la furnizori pentru toate produsele si serviciile care trebuie integrate pentru a obtine acel ambient unic pe care si-l doreste proprietarul. Veti primi asadar o reteta de mobilare gata facuta, configurata exact pe specificul proiectului dumneavoastra.

Desi tarifele percepute de firmele de design interior pot fi substantiale, de cele mai multe ori investitia este indreptatita. Rezultatele sub aspect estetic si ergonomic sunt remarcabile iar eficientizarea procesului de achizitie pentru diferitele piese ce compun interiorul unui restaurant amortizeaza suma platita catre designer.

O alta cale de urmat, cea mai des intalnita, este organizarea spatiului chiar de catre proprietar. Pentru aceasta abordare, va recomandam sa tineti cont de cateva aspecte importante:

Specificul locatiei

Daca restaurantul dumneavostra dispune de terasa exterioara, trebuie sa aveti in vedere piese de mobilier diferite pentru interior si exterior. Mobilierul de afara trebuie sa fie capabil sa reziste factorilor de mediu(umiditate, raze ultraviolete etc) dar si sa fie usor de strans sau de mutat.

Spatiul disponibil

Dispunerea mobilierului trebuie sa fie astfel gandita astfel incat sa faciliteze trecerea clientilor catre zonele de interes din restaurant si sa ofere suficient loc in jurul meselor. Nu va doriti un mediu inghesuit dar nici nu trebuie sa faceti risipa de spatiu!

Stilul si design-ul

Este de prisos sa spunem ca va doriti ca mobilierul sa aiba un design admirabil, plin de personalitate. Documentati-va serios insa, in legatura cu integrarea diferitelor stiluri in conceptul dumneavostra, pentru a nu ajunge la asocieri ciudate intre abordarile de design. Ca exemplu, oricat am dori sa impresionam, este neinspirat sa mobilam un fast-food cu piese din lemn masiv, pretentioase, tapitate.

Scaunele

Scaunele de bar trebuie alese in primul rand pe considerente de ergonomicitate. Apoi, evident, trebuie sa se integreze ca design in conceptul general, trebuie sa fie absolut impresionante ca finisaj si aspect.

Este de asemenea important ca scaunele de bar sau restaurant sa aiba dimensiuni usor mai mari decat standardul, pentru a va asigura ca pot acomoda orice tip de persoana.

Nu in ultimul rand, scaunele trebuie sa fie robuste, construite pentru a rezista unei uzuri mult mai intense fata de cele de acasa.

Mesele

Mesele vor fi alese pe considerente de aspect dar si de soliditate. Nu ne dorim mese de restaurant fragile, care se misca si risca sa creeze neplaceri celor ce savureaza pe ele mancarurile deosebite pregatite de noi.

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.