Cum sa scrii anuntul care vinde

Cateodata poate fi foarte complicat sa scrii un anunt care sa te ajute sa vinzi. Urmand cativa pasi simpli, iti poti vinde telefonul, care isi asteapta de cateva luni un cumparator, sau poti sa castigi usor clienti noi pentru afacerea ta. Nu ai nevoie decat de putin exercitiu si de putina inspiratie.

1. Este esential sa adaugi anuntul tau la categoria de produse corespunzatoare articolului tau de vanzare. Niciun cumparator de masini nu va gasi BMW-ul tau postat din neatentie la categoria Inchiriere apartament 2 camere.

2. Poti compune un anunt de vanzare “de urgenta”. Textul trebuie sa sune ca si cand a fost scris pe fuga de catre o persoana ocupata, nu trebuie sa para prea “elaborat”, altfel poate crea impresia ca vanzatorul foloseste siretlicuri pentru a atrage cumparatorii. Fii scurt in exprimare, nu ai nevoie decat de cateva cuvinte pentru a convinge cumparatorul sa treaca la actiune si sa te sune.

3. Grija mare la gramatica! Un text ce contine erori gramaticale creeaza impresia unui vanzator needucat, ce nu inspira foarte multa incredere. Roaga un apropiat sa citesca anuntul si sa iti ofere un feedback. Intotdeauna o parere din exterior poate face diferenta.

4. Nu omite detaliile care conteaza. In functie de articolul vandut, mentioneaza in anunt anul de fabricatie sau data cumpararii, starea, dimensiuni etc. Te poti folosi de termeni ca “editie limitata”, “nou-nout”, “articol de colectie” pentru a intari calitatile articolului de vanzare.

 

5. Listarea pretului nu este intotdeauna cea mai inteleapta decizie. E bine sa creezi impresia ca pretul este foarte avantajos pentru cumparator. Daca alegi sa afisezi pretul articolului, nu uita sa dai de inteles in textul anuntului cat de flexibil esti in negocierea acestuia.

 

6. Nu uita sa oferi datele de contact. Din anunt nu trebuie sa lipseasca orasul si numarul tau de telefon. Mai mult, poti specifica orele cand poti fi contactat.

 

7. Cuvintele cheie sunt foarte importante. Alege cu grija cuvinte care vor atrage atentia cititorului, cuvinte care vor face ca anuntul tau sa fie deosebit, sa iasa in fata. Anuntul tau nu se va face remarcat decat daca este diferit fata de celelalte.

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.