Fuga lolelor (Urzeln)

Agnita este un mic orasel pe Valea Hartibaciului, inconjurat de dealuri si miristi, locuit pana mai acum cativa ani, majoritar de sasi. Soseaua din Sibiu pana acolo traverseaza cateva sate sasesti, Altana, Ighis, Nocrich si Cornatel. Drumuri de tara se ramifica din aceasta si te poarta spre alte asezari imprastiate pe dealuri si vai: Vurpar, Rosia, Hozman…

Locurile astea au fost colinizate de sasi acum vreo 800 de ani, pe un pamant primit de la Geza al II-lea, regele maghiar care a avut o influenta hotaratoare pentru urbanizarea Transilvaniei, pentru fortificarea granitei estice impotriva navalirii mongolilor in special, dar si a turcilor. Au durat acolo case trainice dupa mestesugul invatat in locurile de unde veneau, Luxemburg si Valea Rinului. Dar cele mai impozante si mai impresionante sunt bisericile, adevarate fortarete, cetati in care se retragea tot satul daca era atacat de navalitori. Acolo in interior, cu proviziile pe care le aveau in permanenta depozitate in turla bisericii si in beciurile scolii, puteau rezista singuri, fara nici u ajutor din afara, luni in sir.

Mare lucru a fost ca i-am avut pe sasi aici aproape de noi, ca am crescut langa o natie civilizata, harnica si ordonata. Multe am putut invata de la ei, de la inaltarea caselor de caramida, pana la mestesuguri ce tin mult si de arta. Au trait izolati de populatia romana, si-au pastrat obiceiurile, ba chiar le-au adaptat si au creat unele noi, pentru noua tara. Copil fiind le-am mai apucat, am avut sansa si norocul sa cunosc ultima generatie de sasi. Pentru ca plecarea lor in Germania a insemnat practic si disparitia unui neam, cel al sasilor transilvaneni. In Germania si-au pierdut identitatea, s-au imprastiat, n-au mai fost in stare sa pastreze acea legatura de comunitate care i-a ajutat aici in tara, atat de mult. Si s-au transformat in nemti. Copiii lor au aflat si mai cunosc prea putine despre viata sasilor aici in Transilvania, iar probabil urmatoarea generatie va uita complet de unde se trage.

Odata pe an, la sfarsitul lui ianuarie are loc o mare sarbatoare de comunitate in Agnita. Se numeste Fuga Lolelor sau Urzeln in germana. Este un obicei sasesc vechi, singura localitate in care acesta se desfasura, fiind Agnita. Multa vreme, „ursii” sau lolele au sficicuit aerul cu biciurile, au umplut strazile de vacarmul talangilor atarnate de costume, incercand sa alunge iarna si lucrurile rele. Era in fapt o parada a mestesugarilor, a breslelor in care acestea erau organizati, fie ca erau tabacari, marochineri, blanari, vanatori, croitori sau dulgheri. Mandrii de costumele si de rolul de lola, acestia defilau pe strazile Agnitei impreuna, intr-un alai de sute de oameni, ursi si  privitori deopotriva.

Am fost si eu duminica, pentru a doua oara martor la aceasta sarbatoare a comunitatii din Agnita. M-am bucurat sa vad cum un obicei vechi sasesc a fost preluat intact si nealterat de romani si dus mai departe, poate si pentru a aminti de rolul lor in ridicare, modernizarea si emanciparea zonei. Breasla Lolelor, o asociatie de voluntari a preluat organizarea acestei sarbatori si care reuseste, ca orice actiune de comunitate, sa stranga legaturile dintre localnici. Am postat pe youtube un montaj, numit „Fuga Lolelor. Agnita 2013”, in dorinta ca si altii sa vada si sa cunoasca acest obicei de langa orasul meu, Sibiul. Ce m-a determinat sa scriu acest articol a fost o remaca a unuia dintre cei care au vizionat filmuletul. Si care nu intelesese nimic din ce s-a intamplat acolo la Agnita si care este rolul unei astfel de sarbatori, etichetand nemeritat munca organizatorilor. De aceea m-am simtit dator sa explic si sa va povestesc ce a fost cu sasii transilvaneni si cu acest obicei si traditie a lor.

 

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.