Povestea sacilor

Anul 2013, Zimnicea, strada Trandafirilor. E o caniculară de vară și sute de oameni lucrează într-o fabrică. Femei și bărbați de toate vârstele depun eforturi considerabile pentru a obține același lucru: pâinea cea  de toate zilele. Nu-i interesează prea mult ce produc atâta timp cât știu că la sfârșitul zilei vor avea ce pune pe masă. Ce nu știu ei, însă, este faptul că fără să își dorească asta, asigură pâinea întregii țări, confecționând în imensa fabrică nu simpli saci de rafie, iută sau polietilenă, ci adevărate povești.

Fiecare sac produs pe strada Trandafirilor ajunge să iasă pe poarta fabricii mai devreme sau mai târziu. Ca o ironie, sacii folosiți pentru ambalat și depozitat, sunt la rândul lor ambalați în baloți imenși și trimiși către depozite. Aici începe drumul sacului, de unde producătorii ajung, de fapt, să-i piardă urma.

Sacul rămâne un oarecare pentru o perioadă nedeterminată de timp. Cât afacerea rulează, riscul ca eroul poveștii noastre să rămână mai mult decât ar trebui într-un singur depozit scade.

Cu cât se plimbă mai mult, cu atât valoarea lui crește. Așa ajunge un agricultor (posesorul unei mori de grâu din apropierea Zimnicei, să cumpere sacul de la piață, la un cu totul și cu totul alt preț față de cel reprezentat de costurile de producție. Explicația vine din cheltuielile de transport, depozitare și pâine pentru toți cei ce fac posibilă prezența sacului în acel loc.

Personajul nostru ajunge la moară, unde își așteaptă cuminte rândul. La scurt timp este umplut cu grâu și rămâne așa până morarul se decide să treacă la următoarea. Dacă va fi sau nu umplut cu făină, asta ține de noroc.

Soarta sacului nostru nu este să intre în casa morarului și să se acomodeze cu bucătăria nevestei acestuia, se pare. El va fi cumpărat de un brutar și transportat plin, alți câțiva kilometri, într-o altă localitate de lângă Zimnicea.

Din păcate, poveștile sacilor se cam încheie aici. Fâina se transformă în pâini, unele dintre ele ajungând chiar pe mesele lucrătorilor din fabrica de saci din Zimnicea, strada Trandafirilor.

Pământul este rotund. Nu o spunem noi, pentru că Galilei a făcut-o cu mult înaintea noastră. Saci de iuta, rafie sau polietilenă sunt și ei lucruri inventate de alții, din nevoia de a-și ușura viețile. Dar dincolo de a reprezenta obiecte cu o întrebuințare pur tehnică, sacii sunt umpluți cu povești, fapt care generează, mai departe, alte povești – astfel de povești.

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.