Trucuri pentru a avea buze cu volum

Buzele pline de volum sunt visul oricarei femei si sunt nenumarate metode prin care putem obtine acest rezultat. In cazul in care vreti sa ajungeti la un efect de buze pline folosind doar produse machiaj, fara injectii sau interventii medicale, atunci puteti tine cont de cateva trucuri simple ce va ajuta in acest sens.

Folositi luciuri de buze. Fie ca le aplicati singure sau peste un alt produs precum rujul sau balsamul de buze, glossurile vor oferi iluzia de volum datorita stralucirii pe care o ofera buzelor. Puteti alege luciuri de buze puternic pigmentate sau puteti alege produse incolore pentru un look mai natural, pe care sa le puteti purta zi de zi.

Conturati-va buzele cu un creion de buze intr-o nuanta apropiata de rujul pe care urmeaza sa il folositi. Pentru a obtine iluzia de buze mai mari aplicati creionul depasind usor conturul natural al buzelor, fara a exagera insa. Rezultatul trebuie sa fie in continuare unul natural, astfel incat sa nu se observe aplicarea creionului. De asemenea, mai puteti incerca trasarea unei linii foarte subtiri de creion de buze maro imediat  sub buza de jos, astfel incat sa dea impresia unei umbre.

Folositi un produs de iluminare deasupra buzei superioare. Puteti incerca in acest scop fie acelasi produs de iluminare pe care il utilizati si pe restul fetei, fie, in cazul in care nu detineti acest tip de produs, puteti folosi un creion de ochi alb pe care il aplicati chiar deasupra buzei superioare, abia dupa ce ati terminat de aplicat rujul si/sau luciul. La fel de bine functioneaza si un illuminator crema sau unul pulbere.

Este indicat sa testati de-a lungul timpului cat mai multe metode si variante de a obtine buze cu volum,  pentru a o gasi in final pe aceea care vi se potriveste si va avantajeaza.

Lasa un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.