Confirmarile arheologice situeaza aparitia pavajelor in jurul anilor 4000 i.H. In antichitate egiptenii realizau cai pavate pentru a putea transporta materialele necesare ridicarii Marilor Piramide, in jurul anului 3000 i.H. In China Antica au fost realizate drumuri cu pavaje pe o lungime de 40.000 de km., apoximativ in anul 1.100 i.H. Maiasii si aztecii aveau o infrastructura de drumuri cu pavele in Mexic. Cel mai mare constructor de drumuri a fost Imperiul Roman, care incepand cu anul 300 i.H. a inceput constructia de suprafete din piatra, facand drumuri cu pavaje in toata Europa si Africa de Nord.
Folosirea pavajelor a cunoscut o un timp de renastere dupa cel de al II-lea Razboi Mondial cand s-a reconstruit Europa. Multitudinea formelor de productie si folosirea culorilor in pavelele de beton a fost facuta de germani. Tot ei cu ajutorul unor utilaje speciale au favorizat si marit productia de pavaje, in anii ’60. Aceste masinarii specializate au marit productia si utilizarea pavajelor.
Intrebuintarea suprafatelor pavate reprezinta ideea cea mai buna in decoratiuni exterioare ({curti, gradini, trotuare, drumuri, spatii comerciale, etc.), atat din privind calitativ, cat si estetic. pavajele, datorita coloritului si a formelor deosebite, se integreaza usor in arhitectura constructiilor. Fiind realizate dintr-un material dens si omogen, pavelele au o durabilitate foarte buna si o rezistenta foarte mare la traficul intens si greu. Pavajele sunt usor de desfacut, inlocuit si recuperat, datorita faptului ca sunt montate pe un strat de nisip.
